Ajuns la cea de-a 40-a ediţie, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi, festivalul international de literatură „Tudor Arghezi“ omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a dat literatura română de-a lungul timpului. Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ion Cepoi, spune că ediția din acest an este una mult prea importantă, așa că nu putea fi amânată și nici anulată. Prima ediție online se desfășoară în perioada 21-24 mai 2020.

CJCPCT Gorj organizează festivalul sub patronajul Consiliului Județean Gorj, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, având ca parteneri Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, Primăria și Consiliul Local Târgu Cărbunești.

Prima ediție a Festivalului s-a desfășurat în mai 1980, la sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea poetului.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură ,,Tudor Arghezi” este una cu totul specială. În primul rând, se împlinesc 40 de ani de Festival (din care 15 de Festival Internațional), iar, în al doilea rând, 140 ani de la nașterea lui Tudor Arghezi. Totodată vorbim de prima ediție online.

Festivalul se desfåșoară în contextual actual generat de pandemie cu doar 6,3 % din bugetul alocat inițial evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here