4 august 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU ÎMPOTRIVA UNUI TÂNĂR

Un tânăr din Turburea s-a ales cu un ordin de protecție provizoriu. Acesta și-a agresat soția, iar socrul său a alertat poliția.

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi marți prin apelul 112 de un bărbat, de 63 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că, fiica sa, de 27 de ani, ar fi fost agresată fizic de soțul său, de 28 de ani, ambii din comuna Turburea.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, pe fondul unor conflicte mai vechi, tânărul de 28 de ani ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale în timp ce se aflau la locuința lor, din comuna Turburea.

Totodată, din verificările efectuate, polițiștii au constatat că cei doi sunt în proces de divorț, iar conflictele și neînțelegerile au apărut datorită acestui lucru.

Polițiștii i-au adus agresorului la cunoștință că împotriva sa a fost emis un ordin de protecție provizoriu, precum și prevederile acestuia.

Victima nu prezenta urme vizibile de violență și nu a solicitat ambulanța pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Copyright Protect ! :)