Primarul liberal al  municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, și-ar dori să nu mai depindă de consilierii din PSD. Acesta a declarat că își dorește pe lista consilierilor locali, cel puțin 10 oameni din partea partidului din care face parte, la alegerile care vor avea loc în această vară. Totodată, edilul își dorește și altfel de consilieri, față de cei care se află în prezent pe lista PNL, oameni care să nu fie implicați în politică, ci din alte domenii, cum ar fi sănătate sau sport.

În replică, viceprimarul Adrian Tudor a declarat că își dorește majoritate în consiliul local pentru a primi susținere în proiectele precum „luminițe la fântânile arteziene de 1 milion de euro”.  De asemenea, acesta a mai adăugat că  a votat planul de investiții pe care l-a propus Romanescu, însă, orașul nu a devenit șantier, așa cum a promis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here