Consiliul local Tg Jiu a aprobat în ultima ședință concesionarea unei suprafețe de 223 mp Bisericii Sf. Voievozi din Piața Prefecturii pentru construirea subterană a unui spațiu destinat centralei termice a lăcașului de cult și pentru realizarea unui spațiu tehnic, după cum a declarat azi, primarul municipiului, Marcel Romanescu.
Pentru că în spațiul public au apărut informații că s-ar construi o toaletă publică lângă biserică, edilul spune că nici vorbă de așa ceva. Romanescu a explicat că suprafața concesionată se află în exteriorul bisericii și nu sub aceasta, fiind vorba de un proiect pe fonduri europene accesat de Biserica Sf. Voievozi.
În plus, primarul municipiului a subliniat că va trebui ca Biserica Sf. Voievozi să ceară un punct de vedere de la Ministerul Culturii pentru a putea obține autorizația de construire. Însăși biserica din centru este monument istoric, iar, la câțiva metri distanță, în fața ei se află Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, toate aflându-se pe locul unui fost cimitir al orașului. De aici numeroase critici că se vor face excavații într-un perimetru sacru al Târgu-Jiului cu scopul de a fi construită o toaletă publică.
Proiectul pe fonduri europene, accesat de biserica din centrul orașului, presupune restaurarea, consolidarea, punerea în valoare și construirea anexei tehnice subterane. Deocamdată Biserica Sf. Voievozi din Piața Prefecturii nu a oferit un punct de vedere despre solicitarea adresată municipalității și detalii despre proiectul care a iscat deja controverse.
MAI MULTE ȘTIRI
Asfalt după 10 ani, într-un cartier din Târgu Jiu
Explozie de COVID-19! 53 noi cazuri și patru decese
Transport de alimente, pentru minerii din Valea Jiului