25 noiembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Atleții Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu și-au propus să se califice la Campionatele balcanice de sală de la Istanbul

Atleții de la Clubul Sporitv Pandurii Târgu Jiu și-au fixat obiectivele pentru perioada următoare. La finalul acestei săptămâni vor participa în București la o competiție de sală dedicată seniorilor și tineretului. Ocupanții celor mai bune locuri vor putea participa la Campionatele balcanice de sală de la Istanbul. Acestea vor avea loc pe 15 februarie.

Ion Bură, antrenor emerit în cadrul CS Pandurii Târgu Jiu, a declarat că se va încerca inclusiv doborârea recordului național la 3.000 de metri. Spre deosebire de alte sezoane, în ultimele luni sportivii au avut condiții bune de pregătire. Atleții au avut la dispoziție și pista Stadionului Municipal, omologată inclusiv pentru competiții internaționale.

Vox 1 Ion Bură

Ion Bură a declarat că anul 2019 a fost unul mai greu, având în vedere că mulți dintre sportivi au avut de susținut examenul de Bacalaureat. Toți sunt acum studenți la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Antrenorul emerit Ion Bură și-a propus și participarea în vară la Campionatele europene de seriori de la Paris.

Vox 2 Ion Bură