26 noiembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Atletul Garcea confirmă aurul pentru a 7-a oară în acest an

Atletul gorjean Adrian Garcea a câștigat sâmbătă a 7-a medalie de aur din acest an. El a participat la la Campionatul Național de Cros, desfășurat sâmbătă la Giroc, Județul Timiș impunându-se în cursa de 8000 de metri.

Adrian Garcea, 21 de ani, a câștigat aurul în Banat, după ce a terminat cursa în 24:42.68. Pe locul doi a sosit sportivul de la CSM Gloria Buzău, Daniel Peter Herman, cu 24:50.98, în timp ce locul trei, cu 25:00.87, a fost ocupat de Mihai Cochior de la CS Poli Iași. Sportivul are dublă legitimare la CSM Târgu Jiu și CS Pandurii.

Și echipa de tineret-fete a obținut o medalie strălucitoare, respectiv argintul, la aceeași competiție sportivă cu participarea atletelor Alina Butnariu, Mihaela Cepoi, Catinca Pătrașcu și Maria Belgun. Echipa de senioare a adus la Târgu Jiu medalia de bronz, din aceasta făcând parte atletele Mihaela Cioveie, Alexandra Corina Cotenciu, Cristina Popa și Andreea Marin.

Competiția din Banat este  ultima din acest sezon competițional. Abia ianuarie 2021 va veni cu noi competiții. Atleții gorjeni sunt antrenați de Ionuț Bură și Viorica Dima.