21 septembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Autoritățile, la ceas de bilanț

Autoritățile județene au făcut bilanțul la final de an. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat că s-a reușit constituirea unui Buget de Venituri și Cheltuieli care a asigurat partea de funcționare a instituției fără probleme. Este vorba inclusv de salariile angajaților și a instituțiilor din subordine, precum și plata contractelor de servicii și achiziții.

Au fost puse în operă proiectele cu finanțare europeană sau națională. Cosmin Popescu a declarat că în anul 2020 își dorește finalizarea lucrărilor contractate anul acesta, în domeniul infrastructurii rutiere sau pentru modernizarea unor secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Vox 1 Cosmin Popescu, președinte CJ Gorj

Șeful CJ Gorj așteaptă acum adoptarea bugetului național pentru anul 2020. Acesta va fi adoptat prin asumarea răspunderii de către Guvern, în fața parlamentului. Este o procedură în premieră în țara noastră, după cum a precizat și șeful județului.

Din datele primite până acum, însă Bugetul pentru anul viitor nu este unul încurajator. Probleme ar fi în domeniul asisgurării serviciilor asistenței sociale. Nu vor fi suficiente rectificări de buget, mai spune Cosmin Popescu, având în vedere că în 2019 s-a funcționat cu minimum de resurse și este nevoie și de investiții, achiziții și reparații.

Vox 2 Cosmin Popescu

 

La ceas de bilanț se află și Instituția Prefectului, Cristinel Rujan, reprezentantul Guvernului în teritoriu precizând că, deși a trecut puțin timp de când a fost numit în funcție, a avut parte de o perioadă extrem de solicitantă.

Vox 1 Cristinel Rujan, prefect Gorj 

Problemele județului sunt multe, susține pe final de an, prefectul de Gorj, acesta recunoscând că a constatat și unele disfuncționalități la nivelul județului.

Vox 2 Cristinel Rujan

După ce au făcut bilanțul anului care se încheie, autoritățile se gândesc deja și la ce și-au propus pentru 2020.

 

Copyright Protect ! :)