Căsătoriile sub Poarta Sărutului de la Târgu-Jiu au devenit deja o tradiție în orașul lui Brâncuși. Și anul acesta, autoritățile locale au organizat un astfel de eveniment, nu mai puțin de 9 cupluri alegând să își unească destinele la cumpăna dintre ani. Ceremonia a fost oficiată și anul acesta de primarul Marcel Romanescu, tinerii care au pășit în noul an întemeindu-și o familie fiind extrem de emoționați.
Poarta Sărutului din Parcul Central din Târgu-Jiu a devenit de-a lungul vremii simbolul iubirii pentru cuplurile de îndrăgostiţi care vin din toată țara să-şi unească destinele sub aceasta în noaptea dintre ani. Şi în acest an, cele 9 cupluri au spus“Da!” în noaptea de Revelion chiar sub opera lui Constantin Brâncuşi.
Tradiţia căsătoriilor de Anul Nou, la Târgu Jiu, sub opera realizată de Constantin Brâncuşi, Poarta Sărutului, a fost instituită încă din anul 2002. Potrivit conducerii Primăriei Târgu Jiu, de atunci şi până în prezent au fost oficiate câteva sute de căsătorii de Revelion.
MAI MULTE ȘTIRI
Vrea drum expres, prin munte
Asfalt după 10 ani, într-un cartier din Târgu Jiu
Explozie de COVID-19! 53 noi cazuri și patru decese