22 aprilie 2021

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Cum au furat doi tineri, dintr-o benzinărie

Doi șoferi din județul Vâlcea au fost reținuți de polițiștii gorjeni, după ce au alimentat autoturismele personale și au plecat, fără să plătească. Cei doi suspecți, cu vârste de 19 și 20 de ani, au aplicat metoda, la o benzinărie din orașul Novaci. „La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri de 19 și 20 de ani, ambii din județul Vâlcea, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii defurt. Aceștia, în zilele de 5 și 10 martie a.c., ar fi alimentat autoturismele personale cu combustibil, dintr-o stație de carburant de pe raza orașului Novaci, după care au plecat fără să achite contravaloarea carburantului”, arată IPJ Gorj.

Astăzi, cei doi vor fi prezentați procurorilor, cu propuneri procedurale.