22 aprilie 2021

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Dosar pentru ucidere din culpă, în cazul defecțiunii de pe salvare

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj au deschis dosar penal, pentru ucidere din culpă, în cazul fostului angajatului DSP, care a murit, după ce aparatul de oxigen din salvare s-a defectat. Adrian Dobrin era transferat spre București, în momentul în care stația ce-l oxigena nu a mai funcționat. Pacientul a fost ventilat manual, până la spitalul din Râmnicu Vâlcea, însă la scurt timp a decedat. Conducerea Serviciului de Ambulanță a declarat, ulterior, că o siguranță a tabloului electric al salvării s-a defectat și stația de oxigen nu a mai funcționat. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au anunțat că au deschis dosar penal în acest caz.