29 noiembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Eveniment cultural, dedicat poetului Adrian Frățilă, la ceas aniversar – 70 de ani

Poetul Adrian Frățilă va fi sărbătorit mâine, 6 martie, în Sala de expoziții „Florin Isuf“, aflată în sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj din Târgu Jiu. Instituția de cultură amintită organizează astfel cea de-a treia manifestare din cadrul proiectului aniversar „Poetul este un rege și i se cuvine un tron“, care este închinată sărbătoririi personalităților culturale contemporane ale Gorjului, la împlinirea unei vârste rotunde. În cadrul acestui eveniment aniversar, va fi lansat un număr special al revistei „Ceașca de cafea“, dedicat poetului sărbătorit.

Poetul Adrian Frățilă s-a născut la data de 6 martie 1950, în satul Pocruia, din localitatea Tismana. La vârsta de 20 de ani a debutat cu o poezie în ziarul „Gazeta Gorjului,în luna mai 1970. În anul 1997 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cei care doresc să îi fie alături lui Adrian Frățilă, la ceas aniversar când împlinește 7 decenii de viață, sunt așteptați, vineri, 6 martie, ora 11:00, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.