22 aprilie 2021

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Gorjul, sub cod galben de ninsori

Partea de nord a județului Gorj intră sub atenționare cod galben de ninsoare și viscol. În perioada 3-5 aprilie, la altitudini în general de peste 1500 m va ninge, local moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 – 80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m. În restul țării, vor fi perioade în care va ploua. Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării în după-amiaza și în seara zilei de vineri (02 aprilie) vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și izolat va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20 – 25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană.
La munte, începând de sâmbătă (03 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (04/05 aprilie), temporar se vor semnala precipitații mixte.

     Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70…80 km/h și zăpada va fi spulberată.
Vremea se va răci accentuat, vineri (02 aprilie) în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă (03 aprilie) și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării.