26 septembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

O nouă întâlnire între sindicate și administrația CEO

O nouă întâlnire va avea loc la finalul acestei săptămâni între administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia pe tema economiei la fondul de salarii. Discuții în acest sens au avut loc și luna trecută, însă nu s-au concretizat în vreun fel.  Liderii de sindicat au anunțat atunci că nu au primit date concludente în privința economiei la fondul de salarii. În spațiul public au și apărut și sume, însă acestea nu au fost asumate de către reprezentanții administrației.

Noua ședință a Comisiei mixte sindicate-administrație este programată duminică. Vor participa liderii principalelor organizații sindicale și reprezentanți ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Economia la fondul de salarii va fi repartizată în mod egal minerilor și energeticienilor. Este vorba de peste 13.000 de salariați.

 

Copyright Protect ! :)