25 noiembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Persoane rănite, salvate de pe munte

Două persoane rănite au fost salvate ieri de pe munte, după ce s-au răsturnat cu un ATV în zona Stațiunii montane Rânca. Victimele au suferit multiple traumatisme toracice și de bazin. Salvamontiștii au intervenit în valea în care s-a răsturnat ATV-ul cu trei utilaje șenilate care tractau sănii speciale pentru transportul accidentaților. S-a acționat și cu ambulanța Salvamont Gorj, precum și cu autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță și ale SMURD. Intervenția a fost îngreunată din cauza vântului, zăpezii, gheții și a ninsorilor. În cele din urmă, cele două victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Unul dintre răniți a avut nevoie inclusiv de oxigen. Salvamontiștii le atrag atenția turiștilor care urcă la Rânca sau în alte zone montane să evite deplasarea cu ATV-ul în zone cu gheață pe porțiuni periculoase. În special, în perioada de iarnă, se recomandă rămânerea în zona pensiunilor.