Un tânăr, de 27 ani, din Plopșoru, a fost depistat pozitiv, în urma testării cu aparatul drug test de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni. Acesta conducea la data de 17 ianuarie un autoturism pe strada Culturii din orașul Turceni, iar, în urma testării cu aparatul Drug Test, rezultatul a ieşit pozitiv.
Tânărul a fost transportat la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive.
MAI MULTE ȘTIRI
Târgu Jiul a intrat în scenariul roșu
Ordin de începere a lucrărilor la Casa de Cultură
S-a semnat ordinul de numire a noului prefect