30 noiembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Românii peste 65 de ani ies din casă doar două ore pe zi

Ordonanța militară nr.3/2020 emisă ieri seară a impus interdicția de a părăsi locuința cetățenii în vârstă de peste 65 de ani în afara intervalului orar 11:00-13:00. Prin excepție, aceștia vor putea ieși din case pe tot parcursul zilei numai pentru situații urgente, legate de desfășurarea activității profesionale ori realizarea de activitări agricole.
Chiar și în aceste două ore, vârstnicii nu pot ieși din case fără motiv. Circulația acestora este permisă doar pentru următoarele motive:

a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;

d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Măsura vine tocmai pentru protejarea categoriei vulnerabile la infectarea cu noul coronavirus, întrucât, în ultimul timp, aceștia nu au respectat recomandările autorităților.
România a înregistrat până la această oră, 12 decese. Deși aceste persoane prezentau și alte afecțiuni, coronavirusul a amplificat gravitatea acestora. Majoritatea celor decedați sufereau de diabet sau hipertensiune arterială. Astfel, în absența infectării cu COVID-19, persoanele în cauză nu ar fi suferit complicații care să le aducă decesul.

#StațiAcasă