28 noiembrie 2020

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Tabăra de sculptură de la Polovragi, la final

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria și Consiliul Local Polovragi au organizat ediția a III-a a Taberei de sculptură „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România”.

Tabăra de sculptură a fost organizată prima dată în anul 2018, la inițiativa managerului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ion Cepoi, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Polovragi.

Operele realizate anul acesta vor fi amplasate, la fel ca la edițiile din 2018 și 2019, pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi.

Participanţi la această ediție sunt: Ștefan Bara din Cluj, Nicolae Rotaru din Gorj, Lazăr Radu din Bihor, Ștefan Strâmtu din Gorj, George Bostănică din Gorj, Adrian Voican din Vâlcea și Pompiliu Ciolacu din Gorj.

Pe platoul din fața Mănăstirii Polovragi, vor avea loc vineri, 10 iulie, de la ora 11:00, vernisajul sculpturilor realizate în cea de a III-a ediție și festivitatea de închidere a taberei.