25 ianuarie 2021

Radio Omega

❤️ care bate cel mai tare în FM-ul gorjean – 91,8 FM

Un deces și 43 noi cazuri de COVID în Gorj

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai fost înregistrat un deces. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 83 ani, care prezenta și alte afecțiuni medicale: fibrilație atrială și hipertensiune arterială. Totodată, au fost înregistrate alte 43 noi cazuri de îmbolnăvire: 38  teste pozitive de la laboratorul din sistemul public și 5  teste pozitive de la laboratoarele din sistemul privat.

Conform  situației epidemiologice, prezentate de DSP Gorj, la nivelul județului Gorj,  748 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată. Până în prezent,  4683 persoane au fost confirmate cu COVID-19 din care: 4287 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 226 persoane au decedat.

Datele prezentate se pot modifica, de la o oră la alta, în funcție de evoluția epidemiologică.